Pentru o perioadă îndelungată de timp, șahul a fost considerat un joc pe care îl pot practica doar intelectualii sau indivizii cu abilități de gândire analitică. Bineînţeles că această aserţiune este falsă şi trecerea timpului a demonstrat că şahul poate fi jucat de către toate categoriile de oameni, indiferent de vârstă şi nivelul de inteligentă. Ştiinţa a demonstrat că şahul este extrem de util în dezvoltarea creierului, mai ales atunci când este jucat regulat de la o vârstă foarte fragedă. Iată mai jos o parte din beneficiile pe care le poate oferi şahul copiilor care practică acest joc în mod regulat:

  • Practicarea jocului de șah în mod regulat, chiar din copilărie, îmbunătățește capacitatea de învățare, gândire, puterea analitică și decizională a copilului.
  • Șahul îl învată pe copil să devină mai organizat şi îi formează obişnuinţa de a gândi strategic în toate aspectele vieţii. În plus, un copil poate învăța datorită practicării regulate a şahului, importanța unei gândiri intuitive şi a planificării.
  • Prin natura sa şahul nu este un joc al hazardului, el are reguli stricte, iar succesul în partidele de şah vine doar din ştiinţa jocului şi din exactitatea cu care aceasta este aplicată. Aceste lucruri învaţă pe cei care practică şahul că disciplina este extrem de importantă în viaţa şi că respectarea regulilor şi a fairplay-ului sunt mai importante în obţinerea succesului decât norocul sau greşeala adversarului.
  • Practicarea şahului în mod regulat ajută la îmbunătățirea încrederii în sine a copilului, iar acest factor este, în foarte multe cazuri, esențial pentru o dezvoltare normală şi armonioasă .
  • În jocul de șah, un copil învață să facă o analiză detaliată, să cerceteze și să evalueze situațiile întâlnite înainte de a lua decizii. Un astfel de exercițiu oferă claritate mintală copilului. Simplificarea proceselor mentale și elasticitatea mentală sunt necesare pentru rezolvarea problemelor, analizarea consecințelor și formularea unor strategii sau tactici viitoare.
  • Copiii care joacă șah de la o vârstă fragedă prezintă abilități extraordinare de memorare..
  • Șahul ajută, de asemenea, la îmbunătățirea concentrării și performanțelor academice ale copilului.
  • În general, jocul de șah este esențial pentru transformarea unui copil într-o ființă umană responsabilă, disciplinată și înțeleaptă.
  • Şahul oferă copiilor exemple concrete, cu recompense şi pedepse imediate, cu privire la ceea ce se poate întâmpla atunci când rezolvi problemele corect sau la modul incorect.
  • S-a demonstrat ştiinţific că atunci când rezolvăm o problemă de şah se activează ambele emisfere ale creierului iar acest lucru ne arată că şahul nu dezvoltă doar abilităţile de calcul ci le dezvoltă şi pe cele creative, imaginative.

În cocluzie, lăsaţi copii să practice acest frumos joc şi recompensele vor fi pe măsură. Familia , şcoala şi societatea în care aceşti copii vor evolua se vor bucura de nişte membri cu calităţi deosebite.