Lansat în ianuarie 2011 de către clubul arădean de șah Vados, Magazinuldesah.ro s-a născut din dorința de a oferi copiilor și părinților din Arad care frecventau cursurile de sah in scoală sau de la club, produse de sah de calitate la un pret cat mai competitiv.
La cerințele multor clienți, am început să aducem treptat și piese de șah de turneu de calitate superioară, fabricate în India, meșterii indieni fiind recunoscuți în toată lumea pentru piesele lor. Marile turnee din lume se joacă cu piese indiene.
Și la capitolul ceasuri de șah am conoscut o evoluție interesantă, de la ceasurile analogice “Aradora” produse chiar la Arad, la ceasurile Saitek, foarte populare în România la brandul de succes DGT, al cărui dealer am devenit. Din păcate, în anii 2013 si 2014, atât compania arădeană Victoria cât și cea taiwaneză Saitek au decis să oprească producția de ceasuri de șah, astfel încât azi avem la vânzare toată gama de ceasuri de la DGT plus ceasurile sub brandul german Silver.
În timp, am început să comercializăm și cărți de șah, pe de-o parte in limba engleză, calitative dar ceva mai scumpe pentru români, pe de altă parte în limba română, găsind la Editura ploieșteană Homex un portofoliu de cărți clasice traduse în limba română, utile pasionaților de șah din România.
Sfârșitul anului 2013 aduce și reorganizarea magazinului, administrat acum de firma Chess Events SRL, și, după investiții masive, gama produselor comercializate se lărgește semnificativ. Pe lângă gama variată de produse dedicate jocului de șah, care rămâne obiectul principal de activitate al magazinului, la solicitările multor amatori de șah, am inceput să aducem si multe produse pentru jocul de table/backgammon, poker și in ultimul timp, chiar de remy.
Sediul principal si depozitul magazinului rămân în continuare în Arad, dar, după cum clienții nostri au observat deja, ne preocupă să găsim cea mai bună formulă pentru ca bucureștenii să poată vedea și cumpăra produsele noastre și din București.
Multumim celor câtorva mii de clienți care au avut increderea să cumpere de la noi și vă asigurăm că încercăm să vă fim și în continuare același partener onest și de încredere.
Pentru cei care acum sunt pentru prima dată pe site-ul nostru, vă asigurăm că vom încerca să vă ghidăm cât mai bine pentru a alege cadoul perfect. De asenea puteti cumpăra cu încredere, având pe lângă posibilitatea de a cere deschiderea la livrare a coletului și opțiunea de a returna produsul in 30 de zile de la cumpărare. Transportul vă este oferit gratuit la comenzi de peste 450 lei.
Chess Events SRL
CUI: RO32402618
Nr. ORC: J02/1156/2013
Capital social: 200 lei
Adresa: Arad, str. Poetului nr. 1C